Islanda și Austria, primele echipe care au plecat acasă de la Campionatul European! Suedia a stricat socotelile gazdelor. Cum arată configurația primei grupe principale

Redactor:
Marius Hutu
Islanda și Austria, primele echipe care au plecat acasă de la Campionatul European! Suedia a stricat socotelile gazdelor. Cum arată configurația primei grupe principale
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ziua a 5-a a Campionatului European de handbal masculin din Croația s-au luat și primele „decizii”, odată cu încheierea jocurilor în Grupele A și B. Islanda și Austria au fost eliminate din competiție, în timp ce Suedia și Franța s-au calificat în grupele principale cu maximum de puncte.

Jocurile în Grupa A au fost tare încurcate. Cu două înfrângeri și golaveraj minus 15 în primele două zile, Serbia a obținut calificarea în Main Round după ce a învins Islanda cu 29-26. Echipa lui Jovica Cvetkovic a avut un final fulminant în ultimele 5 minute, perioadă în care a reușit un „parțial” de 4-1, după ce în cea mai mare parte a jocului a fost condusă. Serbia a primit un ajutor mai târziu și din partea Suediei, învingătoare cu 35-31 în fața Croației, astfel că a avansat pentru prima dată în ultimii ani într-o fază superioară, după ce a lipsit de la ultimele două Campionate Mondiale, iar la ultimele două ediții ale Campionatelor Europene s-a oprit după prima fază. Stefan Vujic, jucătorul Stelei, a jucat aproape 30 de minute și a marcat două goluri, în timp ce Nikola Crnoglavac (Constanța), handbalistul care i-a luat locul lui Marko Vujin, a rămas pe bancă tot meciul.

Spuneam ceva mai sus de jocurile încurcate din această grupă. Islanda a debutat cu o victorie mare în fața Suediei, 26-24, după ce a condus și la 10 goluri diferență în respectiva întâlnire, dar a plecat acasă. În același timp, Suedia a reușit să obțină două victorii în următoarele două partide, suficient pentru a avansa mai departe cu maximum de puncte. Practic, Serbia și Suedia s-au ajutat reciproc și au avut de câștigat. Nordicii au așternut liniștea la Split, reușind să domine de la început și până la sfârșit echipa gazdă, susținută de 11.000 de fani. Suedia s-a impus cu 35-31, iar acum visează la tot ce e mai frumos, după ce ani la rândul s-a împotmolit în fazele superioare. În schimb, Croația trebuie să joace perfect grupa principală pentru a prinde semifinalele, dar nu-i va fi ușor cu Franța și Norvegia.

Apropo de cele două adversare ale gazdelor din Main Round… Franța și Norvegia s-au calificat la pas în faza următoare, după ce au câștigat fără probleme partidele cu Belarus și Austria din Grupa B. Diferența de la final dintre cele două naționale a fost făcută de acel 32-31 pentru Franța din prima zi, rezultat care putea fi foarte bine și în favoarea Norvegiei. În etapa a 3-a a grupei, Franța a învins Belarus cu 32-25, în timp ce Norvegia s-a distrat cu Austria, 39-28. Austria pleacă acasă și mai mult ca sigur se va afla în urna României la tragerea la sorți pentru play-off-ul Campionatului Mondial. Așadar, România nu va putea înfrunta Austria.

Grupa principală I a Campionatului European va începe cu următorul clasament: 1. Suedia – 4p (+9), 2. Franța – 4p (+8), 3. Croația – 2p (+6), 4. Norvegia – 2p (+4), 5. Belarus – 0p (-12), 6. Serbia – 0p (-15)

Miercuri seara se vor tranșa lucrurile și în Grupele C și D, unde lucrurile sunt în continuare destul de încurcate.

Fotografii: http://cro2018.ehf-euro.com

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×